Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Tudor Tcaciuc
Despre Tudor Tcaciuc
Salut, Eu sunt Tudor, membru Rotaract District 2241, Club Cluj-Napoca SAMVS. Prima data am auzit de Rotaract de la un prieten bun, iar dupa ce am intrat ca si membru a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult. Acum au trecut 2 ani de atunci si pot sa spun ca imi place sa imi petrec timpul liber ajutand comunitatea din care fac parte si aducand un plus de valoare acesteia.
Tudor Tcaciuc este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca SAMVS
Mirela Todea
Despre Mirela Todea
Sunt o persoana activa. Mai am multe de invatat despre mine si despre societate si cred ca tarie ca Rotaract imi va oferi aceasta ocazie.
Mirela Todea este membru in Rotaract Club Sebeș
Alexandru Tudorica
Despre Alexandru Tudorica
Equal parts...swagger and smarts.
Despre mine ce pot sa zic, m-am inscris in Rotaract din dorinta de a schimba ceva cu o sustinere mai mare decat puteam duce singur in orasul meu natal Craiova.M-am indragostit de tot ceea ce reprezinta Rotaract si de oamenii misto pe care i-am cunoscut si imi doresc sa finalizez cat mai multe proiecte frumoase.
Alexandru Tudorica este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Borșan Silvia
Despre Borșan Silvia
Numele meu este Borsan Silvia, am 22 de ani impliniti, proaspata absolventa a UAV, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială, primul meu mandat in functia de secretar Rotaract Arad. Sunt o persoană căreia îi place lucrul în echipa, dorința de a învăța continuu, comunicarea eficienta dar și eficace. Un bun organizator, responsabilă, spirit ludic și prietenoasă.
Borșan Silvia este membru in Rotaract Club Arad
Darius Salaci
Despre Darius Salaci
Networking, voluntariat, facerea de bine, relatii interumane etc
Darius Salaci este membru in Rotaract Club Bistrița Omnia
Oana Maria Boia
Despre Oana Maria Boia
Imi place ideea de Rotaract si adunare de prieteni in scopul de a face lumea asta putin mai buna.
Nu voi face o scurta descriere a mea ca le cv-urile Europass. Faptul ca sunt parte a Clubului de la infiintarea lui ar trebui sa spuna o parte dintre calitatile sau defectele mele. :) :) :)
Oana Maria Boia este membru in Rotaract Club Turda
Flavius David
Despre Flavius David
Ma numesc David Favius-Ilie, am 21 de ani si in prezent studiez la doua facultati: USAMV CLUJ, ingineria silvica si ULBS Sibiu, facultatea de sport. De fel sunt o fire sociabila si spontana dar in acelasi timp si serioasa cand vine vorba de partea profesionala a vietii. Aspiratiile mele sunt mari si prin intermediul acestei organizatii as dori sa cunosc oameni asemnatori mie.
Flavius David este membru in Rotaract Club Sibiu
Adrian Sarmasan
Despre Adrian Sarmasan
Sunt o persoana joviala,de echipa,imi place sa contribui la desfasurarea mai multor feluri de activitati,non guvernamentale,umanitare etc Ambitia si sinceritatea imi sunt atuuri,nu-mi plac oamenii falsi fara caracter.Ador sa ajut oamenii,sa cooperez cu membrii echipei pentru a fi solidari si folositori diverselor activitati.
Motto-ul personal: Imagineaza-ti viata ca pe un joc in care jonglezi cu cinci mingiute in aer.Le numesti:familie,prieteni,munca,credinte si sanatate!