Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Alexandru Tudorica
Despre Alexandru Tudorica
Equal parts...swagger and smarts.
Despre mine ce pot sa zic, m-am inscris in Rotaract din dorinta de a schimba ceva cu o sustinere mai mare decat puteam duce singur in orasul meu natal Craiova.M-am indragostit de tot ceea ce reprezinta Rotaract si de oamenii misto pe care i-am cunoscut si imi doresc sa finalizez cat mai multe proiecte frumoase.
Alexandru Tudorica este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Calin Limbasan
Despre Calin Limbasan
Sunt o persoana activa, prietenoasa si dornica de noi experiente.
Calin Limbasan este membru in Rotaract Club Sibiu
Alexia Nitu
Despre Alexia Nitu
Alexia Nitu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Andreea Stanciu
Despre Andreea Stanciu
Despre mine pot spune ca sunt un spirit vesel, dinamic, in permanenta cu un motiv de a avea zambetul pe buze. Ma declar dornica de a acumula cat mai multe experinte, dornica de cunoastere si implicare in cat mai multe si diverse activitati. Rotaract reprezinta o sursa de autodezvoltare, traind experiente noi si formand legaturi cu persoane de pretutindeni. Imi doresc sa particip la cat mai multe proiecte organizate de clubul Rotaract, sa ma integrez in echipa, iar pe viitor sa devin un membru activ.
Andreea Stanciu este membru in Rotaract Club Focșani Varana
George Cornea
Despre George Cornea
În Rotaract mă regăsesc, încă de cănd m-am implicat în voluntariat. Întotdeauna mi-a plăcut să ajut comunitatea din care fac parte și de asemenea să-i pun pe cei de lângă mine pe primul plan. Îmi place să cred ca în Rotaract am gasit și voi găsi in continuare un model pentru tot ceea ce înseamnă voluntariat.
George Cornea este membru in Rotaract Club București Levant
Sorana Gidro
Despre Sorana Gidro
Buna! :)
Ma numesc Gidro Sorana-Stanca dar toata lumea imi spune Soso.
Sunt membru in Rotaract de 3 ani de zile si sper sa raman o viata in familia Rotary.
Imi place Rotalife datorita membrilor din diferite medii si pentru faptul ca in fiecare zi pot sa invat ceva nou in special la conferintele Rotaract.
Sorana Gidro este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca SAMVS
Daniela Maria Braiș
Despre Daniela Maria Braiș
Sunt o fire creativă, sociabilă, iubesc copiii și natura, îmi place să călătoresc și să ajut oamenii. Am încredere oarbă în oameni (nu știu dacă se poate considera un defect sau o calitate) și asta se trage din faptul că sunt o persoană care oferă încredere și-mi doresc ca persoanele de lângă mine să ofere la fel.
Pentru mine Rotaract înseamnă prietenie și fapte bune.
Daniela Maria Braiș este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Darius Salaci
Despre Darius Salaci
Networking, voluntariat, facerea de bine, relatii interumane etc