Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Oana Maria Boia
Despre Oana Maria Boia
Imi place ideea de Rotaract si adunare de prieteni in scopul de a face lumea asta putin mai buna.
Nu voi face o scurta descriere a mea ca le cv-urile Europass. Faptul ca sunt parte a Clubului de la infiintarea lui ar trebui sa spuna o parte dintre calitatile sau defectele mele. :) :) :)
Oana Maria Boia este membru in Rotaract Club Turda
Tudor Coman
Despre Tudor Coman
Sunt Presedinte fondator al Clubului Rotaract Viseu de Sus, reusind înființarea acestui club într-o zonă lipsită de activitate social-filantropică care să fie efectuată de către tineri și care să se axeze pe ajutorul persoanelor cu nevoi.
Exodul tinerilor din această zonă face ca acest club să fie extrem de important pentru tinerii care doresc să devină lideri ai comunității și pentru cei care doresc să schimbe implicarea tinerilor în comunitate.
Sperăm să reușim efectuarea unor proiecte benefice pentru aceste categorii!
Tudor Coman este membru in Rotaract Club Vișeu de Sus
Calin Limbasan
Despre Calin Limbasan
Sunt o persoana activa, prietenoasa si dornica de noi experiente.
Calin Limbasan este membru in Rotaract Club Sibiu
Melania Borcan
Despre Melania Borcan
Sunt o fire sociabila, prietenoasa, deschisa. Imi place sa invat si sa descopar lucruri noi.
Melania Borcan este membru in Rotaract Club Jimbolia
Mihai Măcriș
Despre Mihai Măcriș
O mână de ajutor în comunitate schimbă vieți și inspiră speranță. Am tot respectul pentru ideea de "service above self" din familia Rotary, de aceea mă implic cu mare drag.
Mihai Măcriș este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Răzvan Gîscă
Despre Răzvan Gîscă
Imi place sa particip la actiuni ce au ca scop promovarea/dezvoltarea obiectivelor comunitatii locale.Sunt o fire activa , îmi place sportul , îmi place sa interacționez cu persoane noi .Imi place de asemenea sa citesc , ultima carte citită este Tigrul alb de aravind adiga (01.04.2018).Astept cu nerăbdare sa ne vedem la conferința zonală.
Răzvan Gîscă este membru in Rotaract Club Turda
Elena Dodon
Despre Elena Dodon
Membru rotaract din vara lui 2016. De ce rotaract? Pentru a crea lucruri frumoase si a aduce bucurii celor mai tristi ca noi.;)
Elena Dodon este membru in Rotaract Club Chișinău
Nicoleta Alexandra Dragoi
Despre Nicoleta Alexandra Dragoi
Sunt o fire prietenoasă, optimistă și perseverentă, realizând tot ceea ce îmi propun să fac. Îmi plac provocările și lucrul în echipă și de asemena sa învăț constatat lucruri noi. Acesta este si motivul pentru care m-a atras Rotaract, deoarece este constant o provocare prin proiectele pe care le propune și de asemena legătura ce este între membrii clubului!