Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Bianca Varga
Despre Bianca Varga
Sunt o persoana activa, imi place foarte mult munca in echipa. Imi place sa cunosc oameni noi, sa incerc sa ma integrez in diferite grupuri, sa vad cum reactionez pusa fiind in noi situatii. Muncesc mult in momentul in care in doresc un anumit rezultat. In fiecare an incerc sa ma autodepasesc si sa fac lucrurile cat mai bine cu putinta.
Bianca Varga este membru in Rotaract Club Turda
Radu-Alexandru Dincă
Despre Radu-Alexandru Dincă
Salutări,
Numele meu este Radu. Sunt bucuros că fac parte din familia Rotary de mai bine de 4 ani. Am avut prilejul să fiu președintele clubului Interact Pitești, iar în mandatul 2021-2022 am onoarea și responsabilitatea de a fi președintele clubului Rotaract Pitești. Studiez la Facultatea de Filosofie din București, îmi găsesc deseori liniștea în scris și in lectură. Activez în domeniul "intelligent education" (platforme de e-learning) și depun toate eforturile pentru a fi un consilier filosofic care va păstra intacte autenticitatea și creativitatea clienților.
Cred ca "my superpower" se rezumă la a fi capabil să iert aproape orice, încercând să înțeleg lucrurile dincolo de consecințele lor imediate. Și experiența de viață de până acum mi-a arătat că "my kryptonite" este uitarea. Vreau ca oamenii să nu uite întâlnirea cu mine, să și-o amintească cândva, cu zâmbetul pe buze - iată ceva pentru care merită să trăiesc viața din plin.
Sunt deschis la orice colaborare și la orice discuție. Eu cred că singurul mod de a afla cine suntem cu adevărat este prin intermediul alterității, prin intermediul celuilalt. Nu ezitați să luați legătura cu mine.
Mult succes în toate!
Check this out! radudinca.blogspot.com
Radu-Alexandru Dincă este membru in Rotaract Club Pitești
Andreea Hutu
Despre Andreea Hutu
Licentiata in Arte Plastice - Fotografie | Membru Rotaract Bacau din 2012 | Project Manager | Past-President | Past Vicepresident | Membru adoptat Rotary Bacau din 2017 | Coordonator echipa @ Xerox | Blogger @ deea-d.blogspot.ro | Mama de bunny Oreo din Iulie 2017 | Paris, make-up & sleep lover | Dark & twisty | Rotaract lover | World lover | Vegan
Andreea Hutu este membru in Rotaract Club Bacău
Alexandru Stainbok
Despre Alexandru Stainbok
Dorința mea cea mai mare pentru care am intrat în Rotaract a fost accea de a oferi înapoi societății din care m-am ridicat. Gândul că împreună cu niște prieteni putem produce schimbări și putem ajuta atâția oameni îmi creează o bucurie enormă având în vedere situația actuală în care ne aflăm. Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu pentru a schimba ceva, oferă o mână de ajutor atunci când poți și ridică un zâmbet pe fața oricui ai oferit ajutorul.
Alexandru Stainbok este membru in Rotaract Club Reghin
Andreea Maria Airinei
Despre Andreea Maria Airinei
Vreau sã ajut la îmbunãtãțirea vieții din comunitatea mea prin inițierea și participarea la proiecte care au ca scop educația, sãnãtatea și strângerea de fonduri.
Sunt avocat în cadrul Baroului Alba, activând în special în domeniul dreptului penal.
Andreea Maria Airinei este membru in Rotaract Club Sebeș
Mirela Todea
Despre Mirela Todea
Sunt o persoana activa. Mai am multe de invatat despre mine si despre societate si cred ca tarie ca Rotaract imi va oferi aceasta ocazie.
Mirela Todea este membru in Rotaract Club Sebeș
Larisa Tomescu
Despre Larisa Tomescu
Buna,
Numele meu este Larisa T., am 26 de ani, sunt de profesie biolog si imi fac meseria cu pasiune. Sunt un rotaractor pietrean si ma simt foarte mandra deoarece alaturi de colegii mei reusesc sa schimb putin fata micutei urbe. Fie ca e vorba de proiectele noastre cunoscute precum : "cutiuta", "Balul Marilor Sperante" sau de unele noi precum "Starea natiei cu Rotaract", incerc sa ma implic cat mai mult si sa invat din experienta colegilor mai vechi in club sau sa ma umplu de energia colegilor mai noi. Pentru mine, Rotaract reprezinta familia mea de prieteni.
Larisa Tomescu este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Mara Caluschi
Despre Mara Caluschi
Rotaract este, pentru mine, un mod de a ajuta societatea și a contribui la dezvoltarea ei, într-un mediu care mă încurajează totodată să mă dezvolt pe mine însămi. Deși sunt pasionată în special de modă, proiectele mele preferate nu se limitează la vânzări de haine sau show-uri de modă. Proiectele cele mai dragi mie sunt cele care reușesc să aducă un număr cât mai mare de zâmbete pe chipurile oamenilor, cele care aduc o schimbare, oricât de mică, în lumea ce mă înconjoară.